DEFINITII*
AVOCA//T ~tă (~ți, ~te) m. și f. Specialist în drept care apără acuzații în fața justiției și care acordă asistență juridică celor interesați; apărător.
/<fr. avocat, lat. advocatus, germ. Advokat
DREPT adj., adv., s., prep. I. 1. adj. v. direct. 2. adv. ață, v. direct. 3. adj. (livr.) rectiliniu, (pop.) oblu. (Dungă, linie dreaptă.) 4. adj. v. vertical.
5. adj. v. erect. 6. adj. v. abrupt. 7. adv. perpendicular,
vertical, (înv.) prost. (Muntele se înălța drept înaintea noastră.) 8. adj. neaplecat. (Cu spinarea
dreaptă.) 9. adj. v. țeapăn. 10. adv. v. țeapăn. 11. adj. neted, plan, plat, șes, (pop.) oblu, (reg.) șesos,
(Olt. și Ban.) polejnic, (înv.) tins, tocmai, (fig.) ras, șters. (O întinsă suprafață dreaptă; un loc drept.)
II. 1. adj. imparțial, neparțial, nepărtinitor, obiectiv, (înv.) nefățărit. (Om drept.) 2. adj. v. adevărat.
3. adv. adevărat, just. (A vorbit drept.) 4. adj. echitabil, just. (Decizie dreaptă.) 5. adv. just, corect.
(O concluzie dreaptă.) 6. adj. v. îndreptățit. 7. adv. chiar, exact, întocmai, precis, tocmai, (pop.) oblu,
taman, (înv. și reg.) prisne, (prin Olt.) tam, (înv., în Transilv.) acurat, (pop. fig.) curat. (Îl nimerește
drept în frunte; cade drept pe el; a venit drept la ora convenită.) III. s. 1. jurisprudență, (înv. și pop.)
drept de preferință = prioritate; drept de reproducere = (englezism) copyright. IV. 1. adv. ca.
(Socotește-te drept absent.) 2. prep. v. de. 3. v. ca.
DREPTÁTE, (rar) dreptăți, s.f. Principiu moral și juridic care cere să se dea fiecăruia ceea ce i se
cuvine și să i se respecte drepturile; echitate; faptul de a recunoaște drepturile fiecăruia și de a acorda fiecăruia ceea ce i se cuvine. ♢ Loc. adv.
Cu (sau după) dreptate = după lege, cum se cuvine, în mod
just, pe drept, echitabil. Pe bună dreptate = pe drept cuvânt, în mod întemeiat. ♢ Expr. A face cuiva dreptate = a repara o nedreptate săvârșită
cuiva; a recunoaște dreptul cuiva într-o chestiune oarecare.
A avea dreptate = a fi întemeiat în ceea ce spune sau în ceea ce face. A da (cuiva) dreptate = a
recunoaște că ceea ce spune sau face (cineva) este întemeiat, îndreptățit, just. ♦ (Pop.) Judecată. – Din dreptătáte (înv. „dreptate” < drept + suf. -
ătate).
JUSTIȚIÁR, -Ă, justițiari, -e, adj. Care face dreptate, care urmărește să facă dreptate. [Pr.: -ți-ar] –
Din fr. justicier.
JUSTIȚIÁBIL, -Ă, justițiabili, -e, s.m. și f. Persoană care apare ca parte într-un proces, care trebuie să răspundă înaintea instanțelor
judecătorești. [Pr.: -ți-a-] – Din fr. justiciable.
LÉGE, legi, s.f. I. Categorie filozofică ce exprimă raporturi esențiale, necesare, generale, relativ
stabile și repetabile între laturile interne ale aceluiași obiect sau fenomen, între obiecte sau fenomene diferite sau între stadiile succesive ale
unui anumit proces. ♦ Modificare cu caracter regulat care
intervine într-un fenomen, într-un proces etc., exprimând esența lui. II. 1. Normă cu caracter
obligatoriu, stabilită și apărată de puterea de stat. ♢ Lege nescrisă = tradiție, obicei al pământului.
Omul legii = a) reprezentant al autorității de stat; b) persoană care respectă cu strictețe prevederile
legale. Om de lege = jurist, avocat. ♢ Loc. adj. Fără (de) lege = păcătos; mișel. ♢ Loc. adv.
După lege = just, legal. În lege = de-a binelea, cu totul; strașnic. ♢ Expr. Vorba (sau cuvântul cuiva)
e lege = vorba lui se respectă cu strictețe. Cum e legea = cum se cuvine, cum se cade. (Nu) e lege =
(nu) este neapărat așa. În numele legii, formulă întrebuințată atunci când se invocă autoritatea legală.
În baza legii = în conformitate cu prevederile legale. 2. (Pop.) Proces, judecată. 3. Legalitate, constituționalitate. III. Religie, credință. ♢ Expr. Pe
legea mea! = zău! pe conștiința mea! ♦ Datină,
obicei. ♢ Expr. În legea cuiva = în felul cuiva, cum se pricepe cineva. – Din lat. lex, legis.
LEGISLÁȚIE s.f. Totalitatea legilor dintr-un stat sau dintr-un domeniu juridic. [Gen. -iei, var.
legislațiune s.f. / cf. fr. législation].
MEDIÁ, mediez, vb. I. Tranz. A mijloci o înțelegere între două sau mai multe părți adverse, a face demersuri oficiale pentru a preveni sau
pentru a pune capăt ostilităților dintre
două sau mai multe state; a face un act de mediație. [Pr.: -di-a] – Din lat. mediare.
___________________________________________________________________________________________
* Copyright (C) 2004-2010 DEX online (http://dexonline.ro). Copierea definițiilor este permisă sub licența GPL, cu condiția păstrării acestei
note.
|
|
